Miercuri, 18 iunie 2008. La pas

- Am dormit foarte bine. Şi mult. Am avut vise ciudate, cu arabi care călăreau cai albi, ca în desenele acelea de diafilm cu El Zorab. Erau dune de nisip înalte cât un bloc cu 2 etaje şi trebuia să le trecem şi nisipul ne fugea de sub picioare.

- Baby, ce fel de vis e acesta?

- Nu ştiu, dar a fost fermecător. A fost un vis exotic.

- Ştii cumva unde suntem?

- O să aflăm în curând. O să întrebăm pe cineva când o să plecăm de aici.

- Facem un foc aici sau bem cafea undeva, în vreun oraş?

- Mai bine să bem în oraş pentru prima zi, ca să vedem cu cine avem de-a face. Şi mâine dimineaţa va fi altfel.

După ce adunăm tabăra ieşim în şosea şi încercăm să dăm de satul prin care am trecut aseară. Ajungem la o casă şi scoatem harta, dar nu prea reuşim să ne facem înţeleşi. Omul ne arată mereu locul general în care suntem, dar nu ştie să ne arate mai mult. Din fericire îl strigă pe un tânăr de vreo 15 ani care a ieşit şi el în drum, iar acesta ne arată cu exactitate unde suntem. Bănuiala mea se concretizează.

- Ugarit! Ugarit! ne îndeamnă tânărul, arătându-ne dealul din faţă.

- Ugarit!? Malina, auzi că aici e Ugarit!

- Ce e cu Ugarit?

- E o veche cetate. Aici e leagănul alfabetului.

- Hai să vedem!

Situl, destul de întins, a fost locul cetăţii-stat Ugarit, care a înflorit între anii 6000 – 1200 î.Hr.

- E destul de mare cetatea.

- Era un oraş commercial, cu strânse legături cu egiptenii, babilonienii, cretanii, grecii şi alte popoare din zonă. Se spune că aici se foloseau nu mai puţin de şapte limbi, dintre care se remarcau babiloniana şi ugarita. Aici a fost inventat alfabetul care avea să schimbe lumea. Sistemul celor din Ugarit a fost preluat de fenicieni, apoi a trecut la greci, romani şi s-a încetăţenit în tot bazinul Mediteranei.

- Scriau pe plăcuţe, nu? În cuneiforme.

- Erau destul de avansaţi. Au renunţat să mai scrie caractere sub forma obiectelor, ca egiptenii şi au trecut la semne care reprezentau consoane.

- Ce s-a întâmplat cu ei?

- Ultimul lor rege, Hammurabi, dar nu cel din Babilon cunoscut pentru Codul de legi, ci altul, scria o scrisoare unui vecin prin care îl anunţa că “oamenii mării” au venit cu şapte corăbii şi i-au distrus statul. Nu se ştie cine erau aceşti oameni ai mării, dar sunt menţionaţi în mai multe regiuni din Orientul Mijlociu. Probabil erau fenicieni.

- Acesta era palatal regal. Ce intrare ciudată!

Într-adevăr, o intrare sub formă de triunghi cu laturile puţin arcuite, într-un perete înclinat, asemănător piramidelor egiptene ne întâmpină în vârful colinei. În spate se văd numeroase ruine ale clădirilor care odată se înălţau impresionante, blocuri imense de piatră şi alei pe post de străduţe care te poartă prin oraşul de altădată.

- Ce noroc pe noi că ne-am oprit exact aici!

- Acum hai să mergem mai departe. Mi-e dor de cafea.

Intrăm în Al Lathqiyah, unde avem parte de o cafea delicioasă. Am reuşit să schimbăm şi nişte bani la un hotel şi să facem rost de o hartă mai bună, iar acum ne îndreptăm spre sud, în paralel cu ţărmul. E destul de aglomerat în această zonă, foarte multe maşini şi multă agitaţie, aşa că trebuie să fim atenţi la drum. Să sperăm că nu vom avea parte de evenimente neplăcute.

Şoseaua e destul de bună. Trecem pe lângă aeroportul oraşului, apoi continuăm spre Banyas, unde vedem o rafinărie. La ieşirea din oraş, chiar pe ţărmul mării, facem stânga spre fortăreaţa impresionantă de pe muntele din apropiere. E castelul Margat, o fostă reşedinţă a cavalerilor cruciaţi şi al doilea sediu ca importanţă din Orientul Mijlociu pentru cavalerii ioaniţi.

- E impresionantă puterea pe care o simţi privind de aici toată valea şi Marea Mediterană! Îmi dau seama ce simţeau cei care deţineau cetatea.

- Fortăreaţa a fost asediată de cel mai mare duşman al cruciaţilor, sultanul Salladin, dar nu a reuşit să o cucerească.

- Şi normal! Uită-te unde e şi ce greu se ajunge aici!

La prânz ne oprim în oraşul Tartus. Nu am văzut mare lucru până aici, dacă e să ne gândim la minunăţiile pe care le-am întâlnit în Turcia, dar peisajul sirian e foarte frumos. Am trecut pe lângă a doua rafinărie şi am văzut câteva râuri, în rest localităţi cu cartiere rezidenţiale noi sau în construcţie şi câteva porţiuni de plajă foarte interesante.

Ca să nu riscăm ceva ce nu ne-ar plăcea, comandăm peşte. La desert avem ceva format din grâu fiert, cremă de brânză şi sirop de zahăr, foarte bun după părerea mea, acceptabil după cea a Malinei.

- Rămânem la plajă azi, nu?

- O să vedem. Eu sper că da. Nu ne-ar strica o nouă baie.

- Nu e nevoie să ne grăbim dacă ne place într-un loc. Rămânem acolo şi ne relaxăm.

- Aşa facem, baby.

Deşi e doar ora 17.00, ne oprim la Al Hamidiyah, ultimul orăşel înainte de graniţa cu Liban. De aici chiar va trebui să ne îndreptăm spre deşert, la stânga, rămânând în Siria într-un ocol prelungit al Libanului. Nu vrem să intrăm în zone de conflict, deşi am putea spune că suntem deja într-una, având în vedere că în multe locuri din Siria am văzut baterii antiaeriene şi armată.

După ce instalăm cortul pe plajă o las pe Malina pe nisip şi plec în căutarea unui magazin pentru biciclete. Slabe şanse aici, dacă nu ne-am oprit în locuri mai diversificate, dar speranţa moare ultima. Nu găsesc magazin, dar dau de un atelier auto care mă poate ajuta.

După ce-i explic unui băiat ce anume vreau şi-i fac o schiţă obţin un cărucior uşor, din materiale compozite. Osia din două ţevi, un placaj ca suport şi cele patru roţi cumpărate au rezolvat problema transportului. În total, cred că mijlocul meu de transport cântăreşte vreo 10 kg.

Mă întorc pe plajă şi-i arăt Malinei realizarea. M-a costat 10 USD. Se distrează pe seama atelajului, dar îl consideră destul de bun. La banii pe care i-am dat, să sperăm că va ţine.

Ne petrecem seara pe plajă şi în apă, pregătindu-ne de drumul prin deşert şi făcând planuri pentru zilele următoare. Va trebui să luăm deşertul în piept şi să avem apă la noi, pentru că zilele sunt din ce în ce mai călduroase. Vom aşeza o bună parte din materialele de pe biciclete pe cărucior, în special de pe bicicleta Malinei, pentru a-i fi mai uşor la urcuşurile din munţi. După ce vom traversa Siria de la nord la sud vom intra în Iordania, apoi în Israel, sperând că nu vom avea nici un fel de probleme.