Ce plăcut e să te trezeşti dimineaţa cu gândul că nu trebuie să faci nimic deosebit, doar să te odihneşti, să priveşti un răsărit, să te scalzi sau să stai la umbră, să te răcoreşti sau să te plimbi! E o dimineaţă fără gânduri, fără planuri. Încerci să realizezi unde te afli şi să-ţi aduci aminte ce-ai făcut cu o zi în urmă, apoi te întrebi dacă merită să te ridici sau contează mai mult dacă rămâi „în pat”.
Malina s-a trezit şi ea şi mă priveşte cu faţa în aşternut, zâmbind somnoroasă.
- Bună dimineaţa, dragostea mea…
- Bună dimineaţa, iubitule. Cum ai dormit?
- Ca scăldat. E atât de bine lângă tine!
- Ştii ce am visat? Am visat că jucam fotbal, râde Malina.
- Şi ai înscris în ultimul minut?
- Daaa! Am visat frumos, dar acum, că m-am trezit lângă tine, e şi mai frumos.
- Te iubesc, baby.
Îi mângîi părul şi obrazul şi o sărut uşor. Închide ochii şi se lasă alintată într-un dans al mării, al valurilor, al dragostei. E aşa de senzuală!
- Babe? Astăzi vreau să rămân cu tine pe plajă, să ne odihnim şi să stăm la soare.
- Adică să fim ca pensionarii?
- Ca pensionarii, dacă aşa crezi. Eu aş fi zis că suntem ca îndrăgostiţii.
- Ai dreptate. Dar să ştii că până mai stai tu aici, în cort, eu alerg după două cafele la restaurant.
- E o idee bună, dar să nu stai mult.
Mă întorc cu cafelele şi ne aşezăm pe nisip. Soarele încălzeşte deja atmosfera, dar plaja rămâne pe mai departe răcoroasă, poate şi de la curentul marin care ajunge până la noi.
- Aici sau în munţi trebuie să rămâi în astfel de zile toride.
- Oare cum o să fie mai departe, prin deşert?
- O să ne descurcăm. Trebuie să luăm cu noi multă apă.
- Ştii ce ar trebui? Ar trebui să căutăm un cărucior din-ăla care se ataşează bicicletei şi pe care poţi aşeza mai multe lucruri. Şi aşa am putea căra mai multă apă. Am văzut că unii ciclişti au aşa ceva.
- E o idee bună. Să sperăm că vom găsi aşa ceva pe aici. Uite, am adus şi ziarul de dimineaţă. Şi ca să înţelegem ceva, am căutat o publicaţie în engleză.
- Ce mai e nou prin lume? Hai, fă-mi revista presei la cafeaua de dimineaţă, zâmbeşte Malina.
Răsfoiesc ziarul şi mă opresc la ştirile calde.
- Uite, Turcia a bătut aseară Cehia într-un meci infernal. Ştiai asta?
- Uau! Chiar? Nu ştiam!
- În China sunt zeci de mii de oameni evacuaţi din cauza ploilor.
- Hm! Sper că ştim pe unde mergem. Să nu ne trezim şi noi evacuaţi.
- Adevărul e că primăvara e un anotimp destul de ciudat în sudul Chinei.
- Ce mai scrie?
- Sarkozy şi cu Merchel sunt furioşi pe irlandezi pentru că nu ratifică nu ştiu ce tratat de la Lisabona. Ce e cu tratatul ăla, baby?
- Tratatul modifică vechile reglementări europene. Din ceea ce am auzit până acum am înţeles că vor să înfiinţeze funcţia de preşedinte al Uniunii Europene.
- Mişto. Deci americanii se tem deja de noua provocare pe care o reprezentăm noi, ca uniune. Uite, mai au o problemă. Zice că vine o nouă Katrina peste ei, în statul Iowa.
- Vai de capul lor…
- Ai observat că americanii au în toate domeniile regulile lor? Că nu prea există corespondenţe în sistemul european? De exemplu au unităţile lor de măsură pentru distanţă, greutate, etc., au sistemul lor de electricitate, cu prizele lor, au standardele lor în materie de maşini, au sistemul lor tâmpit şi unic de asigurări medicale.
- Ei sunt altfel în toate, dar şi englezii sunt altfel şi nu se compară. Englezii sunt altfel dintr-o nobleţe aparte, ceva de genul: „eu nu pot fi ca voi, pentru că eu sunt născut aşa”, pe când americanii o fac dintr-un fel de orgoliu stupid. „Hai să fim altfel, să se ia lumea după noi”.
- Rezultatul e că, într-adevăr, pe termen scurt se câştigă mult. Faţă de englezi, care rămân aceiaşi, cu casele lor din piatră şi cu oraşele înghesuite în cele câteva clădiri lipite una de alta, americanii câştigă lumea cu fast-food-urile lor, cu filmele de Hollywood, cu băncile şi modul lor de viaţă. Dar pe termen lung pierd, pentru că lumea se obişnuieşte cu ceea ce primeşte şi la un moment dat nu mai acceptă să fie servită doar, de departe, ci vrea să ia parte la toate acestea. Îşi însuşeşte modul de viaţă şi vrea să fie tratată la egalitate cu fiecare american şi cu America în sine. Abia în acea clipă America încearcă să spună: „păi… ştii… eu doar îţi ofer, nu poţi fi ca mine, ci trebuie să cumperi de la mine”, dar nimeni nu o mai ascultă. Şi America se prăbuşeşte sub propria marfă. Lumea se revoltă împotriva Americii, şi se desparte de surse, preferând să se autoguverneze.
- Da, dar când America realizează asta încearcă şantajul economic. Atentează, chiar terorist ai putea spune, la stabilitatea şi siguranţa economică a lumii pentru a reuşi să-şi re-supună vechii… să nu le zicem sclavi, să le spunem subordonaţi, pentru că parteneri nu pot fi.
- Şi atunci ce face? Apelează la artificii. Hai să băgăm o criză financiară în lume. Ne afectează şi pe noi? Nu-i nimic, asta e de moment. Pentru că pe termen lung ţările se vor împrumuta, ba chiar şi America se va împrumuta. Se va împrumuta de la cine? Păi nu ne putem împrumuta toate ţările de la cineva, de exemplu de la Fondul Monetar Internaţional, pentru că cineva trebuie să cotizeze şi acolo şi dacă toţi ne împrumutăm, ce rost are? Şi atunci de la cine ne împrumutăm? Hai să ne împrumutăm de la cei ce au şi care oferă. Şi cine oferă? Corporaţiile financiare private, mari şi vechi. Care nu joacă aşa, la vedere, pe piaţă.
- Mie mi se pare o teorie a conspiraţiei şi cred că suntem prea mici pentru a rezolva problema.
- Bineînţeles. Dar putem gândi în timp ce stăm la umbra acestui palmier. Să sperăm că soarele nu ne va afecta raţiunea.
- Ai văzut ce mult ne asemănăm cu oamenii aceştia de aici? Avem aceleaşi oraşe, cu menţiunea că ei sunt pe malul mării, într-o zonă în care cresc palmierii, ne bucurăm la fel când e un eveniment fericit, avem aceleaşi magazine, aceleaşi produse…
- Se numeşte globalizare. Dar prinde doar în zonele civilizate. „Necivilizaţii”, pe care o să-i vedem şi noi nu peste multă vreme, sunt trataţi ca oaia neagră a globului. Eu cred că dacă ar fi lăsaţi în pace, fiecare în felul lui, mai repede ne-am înţelege cu toţii. Bine, de multe ori şi în ţările astea ciudate există tot felul de lideri care nu înţeleg decât cum ştiu ei.
- Te gândeşti să trecem prin Iran?
- De ce nu? Eu cred că Iranul o să ne placă. Ideea e să respectăm câteva din regulile ţării, dar sunt convins că siguranţa noastră e mai mare într-o ţară ca Iranul faţă de una ca Brazilia.
- Hai la baie. Cred că apa e numai bună acum.
Apa e un pic rece, dar asta pentru că am stat mult la soare. În câteva minute ne obişnuim cu temperatura şi nimic nu ne mai poate scoate afară. Nu sunt valuri în zona aceasta, dar e plăcut. Mângâierea apei, atingerile pielii iubitei mele, scufundările şi înotul pe spate sunt doar câteva din lucrurile care te relaxează şi te bine dispun. Pe la ora 12.00, rupţi de foame, mergem la masă apoi ne întoarcem pentru somn. De obicei Malina nu doarme după masă, dar apa a obosit-o şi prânzul a moleşit-o, iar acum stă întinsă la umbră, bucurându-se de adierea vântului.
După amiază ieşim puţin să ne plimbăm în preajma plajei, intrăm în câteva magazine şi ne amuzăm de îmbrăcămintea orientală. Malina ar vrea să probeze totul şi îmi cere părerea din priviri, zâmbind exotic. Găsim chiar şi un magazin cu biciclete, dar nu au ceea ce ne trebuie nouă. În schimb putem cumpăra roţi mici, cu diametrul de 30-40 de cm, pe care le vom adapta unui cărucior proiectat de noi şi vom avea astfel mijlocul de transport pe care ni l-am dorit.
Spre seară suntem din nou în apă, pentru ultima dată în apa Mării Mediterane. E atât de plăcut încât ne prinde întunericul bălăcindu-ne şi ne înfometează din nou. Am încercat să învăţăm să înotăm, dar unora le e destul de greu pentru că stau prost cu încrederea. Ne-am şi distrat bine pe tema asta.
- Haide, dă din mâini şi din picioare. Ţine palmele aşa!
- Dar nu pot, mă scufund!
- Hai, că poţi! Vezi? Aşa! Bravo! Vezi că poţi?
- Pot pe naiba! Tu nu vezi câtă apă iau?? Uite cum mă scufund! Tu-mi tot spui că pot şi eu mă duc la fund!
Râdem amândoi şi ne stropim îndelung, într-o luptă unu-la-unu. O sărut în mijlocul mării şi o strâng în braţe, apoi se desprinde şi încearcă iar şi iar. Până la urmă reuşeşte ceva ce seamănă a înot şi, ca să nu-i distrug încrederea în sine, îi spun că a fost excelent.
- Excelent pe naiba! Lasă că ştiu eu. Dar apreciez că mă susţii, râde Malina.
Imediat ce s-a întunecat mergem să luăm cina, apoi ne odihnim în faţa cortului, pe nisip. A fost o zi excelentă! Păcat că trebuie să vorbim acasă, cu cei din emisiune. A început să devină deranjant, pentru că e ca şi cum cineva s-ar insera în viaţa ta tocmai atunci când crezi că eşti liber de orice responsabilitate, dar asta e, nu ai ce să-i faci, sprijinul lor contează destul de mult. Cel mai benefic element pentru noi nu sunt neapărat resursele financiare pe care le obţinem astfel, ci faptul că suntem în permanentă legătură cu cei de acasă, îi auzim şi ne aud şi suntem astfel protejaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu