Duminică, 29 iunie 2008. Zi de odihnă
Cred că e pentru prima dată când ne trezim după ora 10.00. Am fi vrut să vizităm o biserică, să vedem cum decurg slujbele în
- Babe, nu-mi vine să cred că ieri am umblat atât de mult!
- Cum nu-ţi vine să crezi?? Păi nu tu ai fost cea care spunea să nu mă mai plâng?
- N-am spus să nu te mai plângi, am spus să nu fii leneş. Dar eu voiam doar să văd ce zici. Cred că n-am mai umblat aşa mult pe jos de câţiva ani.
- Bine că-mi spui acum, nesuferito! Dacă ştiam luam taxiul şi ne întorceam la hotel.
- Da, dar nu mai vedeam mănăstirea şi nu mai stăteam la terasă şi nu mai era atât de frumos cum a fost aseară şi poate nu-mi mai făceai masaj.
- Sau poate-ţi făceam. N-ai de unde să ştii.
- Cum n-am de unde să ştiu, când tu mi-ai făcut masaj?
- Eşti sigură?
- Babe! Te-ai lovit la cap?
- Poate nu ţi-am făcut. Eşti sigură că ţi-am făcut?
- Haide, fii serios. Cum nu mi-ai făcut? Îţi baţi joc de mine?
- Te tachinam. Voiam să văd dacă îţi mai aminteşti.
- Cum să nu-mi amintesc? Babe, chiar aşa de uitucă mă crezi? Sau nesimţită?
Malina râde surprinsă. Nu ştie ce să creadă, nu ştie dacă o consider uitucă sau nu.
- Baby, nu eşti uitucă. Eşti doar puţin adormită.
- Aşa, acum aruncă-mi că am adormit înaintea ta!
- Dar nu-ţi arunc. Îţi spun doar că mi-ai plăcut cum dormeai şi că te-am ţinut în braţe, dar acum eşti de-a dreptul adormită şi nu mai ştii ce-ai făcut aseară.
- Hai, termină, că ştiu tot! Ştiu tot şi nu mai poţi să-mi ascunzi! E spre binele tău să mărturiseşti! Cum o cheamă? râde ea.
- O cheamă… Perna. Şi mi-a ţinut capul în poala ei până dimineaţa.
- Şi vrei să vezi acum ce poate să-ţi facă perna?
- Ce-ar putea face decât să mă lase să mă îngrop cu faţa în ea?
- Ia uite ce ştie ea face!
Malina îmi trage perna de sub cap şi începe să mă bombardeze cu ea. Nu-mi rămâne decât să mă apăr cu pătura, care se dovedeşte a fi un scut de doi lei. Încasez loviturile una după alta, deşi încerc să ripostez cu ce pot. Lupta se încinge şi antrenează celelalte perne, pătura, cearşaful, tricourile sau pantalonii scurţi de pe jos. După cinci minute de foc sunt gata să declar că m-am trezit de-a binelea şi capitulez prin retragerea în baie, sub sita de duş.
După ce-mi refac forţele cu apa fierbinte şi mizez pe atacul surpriză revin în cameră fără să mă fi şters de şiroaiele de apă şi mă arunc în patul cald, lipit de trupul Malinei. Abia când simte gheaţa pielii mele pe spatele ei scoate un ţipăt de înfrigurare şi sare din pat, râzând supărată.
- Nooo… nu mă mai joc! Am vrut să mai stau în pat şi uite ce mi-ai făcut! Acum mi-e frig! De ce nu ai rămas să te usuci?
- Dar mi-a fost dor de tine!
- Ţi-a fost dor pe dracu! Uită-te cum m-ai făcut să sar din pat! Şi aşa bine stăteam, râde ea, bosumflată.
- Atunci hai înapoi. Hai lângă mine şi încălzeşte-mă.
- Nu mai intru în iglu-ul ăla nici să mă tai! Mai bine mă duc să mă bag sub duş. Offf! Ce mă enervezi!
Pleacă la duş făcând pe supărata, apoi se întoarce cu un pumn de apă caldă şi o aruncă pe mine.
- Ia, să te încălzeşti, râde ea şi fuge să se baricadeze în baie. Se aude cum dă drumul la duş şi sunt sigur că nu se va mai întoarce decât după ce va termina.
E momentul să-i fac o surpriză. Mă îmbrac repede şi alerg jos, unde comand două cafele. Revin cu ele înainte ca Malina să iasă de la duş, apoi mă dezbrac din nou şi intru în pat. Peste câteva minute iese şi ea, dând imediat de mirosul de cafea, care umple camera.
- Ha! Ai fost după cafea?? Mmm! Ce bine miroase!
Ia în stăpânire ceaşca şi intră în pat, lângă mine, să se încălzească din nou.
- Hai să te sărut, căposule! Mi-a plăcut surpriza şi te-am iertat, râde ea.
- M-ai iertat?? Cum adică m-ai iertat.
- Păi nu mi-ai greşit?
- Eu?? Adică… da, … ba da. Te rog să mă ierţi.
- Aşa. E mai bine, spune ea satisfăcută şi se întinde zâmbind lângă mine. Oricum, învinşii trebuie să ceară întotdeauna milă şi iertare de la învingători.
- N-ai putea să-ţi bei cafeaua în linişte şi să nu mai aduci invective gratuite?
- Babe, nu ştiu ce-s alea invective gratuite, dar trebuie să recunoşti că ai pierdut bătălia pernelor. Haide, nu mai fii căpos şi recunoaşte. Haide.
- Ok, recunosc, mă arăt eu supărat.
- Acuma nu trebuie să te superi. Aşa e în viaţă, uneori trebuie să ştii să pierzi, mă tachinează ea.
- Dacă mai comentezi mult o să renunţ la cafeaua asta şi o să trebuiască să faci un nou duş.
- Dar nu trebuie să te superi, prostuţule. Că eu îţi vreau numai binele. Şi când ai greşit şi vezi că nu poţi mai mult trebuie să accepţi situaţia. Eu zic că în asta constă adevărata bărbăţie, să fii capabil să-ţi recunoşti limitele. Şi eu de bărbaţi din-ăştia am nevoie, bărbaţi adevăraţi.
- Mai ai un pas până să reîncepem ostilităţile. Dar ştiu că nu vorbeşti serios, pentru că tu vrei bărbaţi care să te provoace.
- Asta crezi tu despre mine? Crezi că mă plictisesc şi am nevoie de provocări?
- Eu cred că ai nevoie de bărbaţi care să ştie să te bine-dispună, bărbaţi cu bani şi cu maşini care să te plimbe, care să-ţi dea cardul să-l faci flenduri, să fie întotdeauna la dispoziţia ta şi să te lase în pace când te-ai plictisit de ei.
- Asta crezi tu despre mine? Malina nu mai glumeşte, se arată şocată.
- Eu… aşa mă gândesc…
- Du-te-n pana mea, dacă asta crezi!
Replica ei tăioasă mă face să izbucnesc în râs. Fireşte că nu asta cred despre ea, dar dacă a vrut să ne duelăm în cuvinte am luptat cu armele ei. Şi probabil că încă îşi mai face efectul starea ei fizică nu prea bună, pentru că se arată supărată.
- Şi dacă asta crezi despre mine o să vezi că am să fac tot posibilul să-ţi demonstrez că aşa e, spune ea pe un ton serios.
- Ei, doar nu te-ai supărat! Baby, eu am glumit cu tine.
- Deci dacă tu asta crezi, o să vezi ce urmează.
- Tu chiar te-ai supărat? Haide, măi… Mă îngrijorezi. Eu glumeam cu tine. Fireşte că nu asta cred despre tine. Cum aş putea să cred aşa ceva. Ştiu cât de mult mă iubeşti.
- Atunci poate ştii şi cât de tâmpiţel eşti câteodată.
- Bineînţeles că ştiu, recunosc eu, ca să o scot din supărare.
- Şi ce mai ştii despre mine? Cum mai sunt?
- Nu eşti nicicum. Am glumit.
- Cum adică nu sunt nicicum?? Ce vrei să spui cu asta?
- Nimic, baby, am glumit. Dar tu m-ai luat în serios.
- O să trebuiască să te revanşezi pentru asta.
- Mă revanşez chiar acum. Hai să te ţin în braţe şi să te sărut. Te rog să mă ierţi dacă te-am supărat.
- Sărută-mă şi taci odată.
O iau în braţe şi mă întind lângă ea, sărutând-o prelung. Are buzele moi, cu gustul cafelei pe ele şi cu respiraţia caldă. Îşi ţine ochii închişi, făcându-mă să continui să o sărut, preţ de câteva minute. Se ridică apoi brusc, îşi reia ceaşca şi spune, învingătoare:
- Baby, aşa că mă ştiu? Aşa că ştiu să fac pe supărata?
- Adică te-ai prefăcut?
- Am vrut să văd dacă te superi sau îţi ceri iertare şi mă iubeşti un pic. Te-am testat, râde ea.
- Vai, ce nesuferită poţi fi! Incredibil!
- Dar te-ai supărat? Spune drept. Un pic?
- M-ai îngrijorat. Chiar am crezut că te-ai supărat tu şi acum încercam să te readuc la zâmbet.
- Deci mă ştiu, babe? Mă ştiu?
- Pana mea! Te ştii…
Râde satisfăcută şi mă sărută cu poftă.
- Azi nu vreau să ieşim din cameră. Vreau să ne odihnim, să ne uităm la televizor, să stăm în pat.
- Dar trebuie să şi mâncăm.
- Mai încolo.
- Şi chiar o să stăm toată ziua înăuntru?
- Păi am mai fi avut altceva de văzut? Cred că am văzut aproape tot oraşul. Dacă suntem norocoşi, mâine dimineaţă putem pleca mai departe. Nu promit nimic, dar să sperăm. Aşa că azi e zi de odihnă.
- Fie cum vrei tu. Şi ce-o să facem?
- O să lenevim! O să mă ţii în braţe, ca să nu-mi fie rău, o să ne uităm la televizor şi atât. Diseară e finala Euro 2008, nu?
- Da.
- Hai, deschide televizorul să mai vedem ce e prin lume.
După câteva clipe de căutări ajung la un canal de ştiri. Se vorbeşte despre incendiile din California, apoi se revine la ceea ce pare subiectul zilei, nu Euro 2008 sau ajunul Olimpiadei de la Beijing, ci criza din Georgia. Se pare că Rusia şi
- Îţi place Pink?
- M… Să zicem. Dar eu sunt cu Iris şi cu Direcţia 5, spune ea.
- Baby, nu cred că ăştia or să bage Direcţia 5. Eventual ceva cu Hava Nagila.
- Şi-mi mai place muzica spaniolă.
- Nici de-aia nu avem. Vă rugăm să selectaţi limba israeliană sau ceva din play-list-ul arab.
- Ok… atunci vreau ceva cu sikidim-sikidim.
- Sikidim doarme la ora asta. S-a culcat târziu aseară.
- Ei, lasă că uite, a băgat ceva cu Shakira asta nouă… cum o cheamă? Rihanna.
- Probabil şi asta o să cânte vreo trei-patru melodii şi o să dispară în patul vreunui producător de muzică.
- Aşa se întâmplă peste tot. Numai în cazul Madonnei e invers. Madonna e specială. Întotdeauna mi-a plăcut de ea.
- Pentru o femeie care servea zilnic bătaie de la Sean Penn, a ajuns destul de departe. Mie nu mi se pare că ar fi o femeie specială. Nu s-a dat bătută, atâta tot, dar în rest nu e cine ştie ce. Poate mă las influenţat de pozele alea în care apărea nemachiată. Mamă, ce urât arăta!
- Babe, nu numai că nu s-a dat bătută, dar a şi scos nişte albume super. Şi are succes şi are bani şi e puternică. Şi i se fâlfâie de toţi.
- Mda. Modelul perfect de viaţă.
- Nu e vorba despre asta, nu fii rău. Arată-mi tu o altă femeie care a reuşit să facă atâtea.
- Monica Lewinsky.
- Ha! Tu îţi baţi joc de mine acuma.
- Cum era melodia aia? “Mi-a dat saxofonul, m-a-nvăţat să cânt”.
- Termină, râde Malina. Aia a fost o oportunistă. Dar nu găseşti o altă femeie mai realizată decât Madonna. Şi la cât de bine arată pentru anii ei!
- Degeaba, baby. Că peste 5 ani aflăm cu stupoare că tipa asta de zici că arată bine e ţeapănă de-a dreptul. Ştii tu, după ce moare, rămâne din ea doar scheletul şi silicoanele.
- O să fie. Dar toată lumea îşi va aduce aminte de ea cum era când cânta. Şi acuma spune-mi că nu-ţi place nici o melodie a ei!
- Una singură, aia cu “Frozen”.
- Şi “Like a prayer”?
- Aceea nu mi se pare aşa specială. Poate nu mă pricep eu la muzică.
- Nici eu nu mă pricep, dar a rămas hit.
- Ştii ce consider eu hit? Melodiile celor de la Queen, U2, Depeche Mode. Iar de la noi cele de la Iris. Alea sunt hituri!
- Să vezi ce fain e acuma în
- Baby, revino-ţi, că sunt lângă tine.
- Ştiu, prostuţule. Glumeam. Dar să ştii că dacă reuşim să ajungem pe dincolo în Spania şi o să ajungem la
- Deci tu ai fost piloasă pe acolo.
- Foarte. Eu întotdeauna sunt piloasă pe oriunde mă duc. Nu pentru că plătesc, ci pentru că lumea vrea să mă servească peste tot.
- Atunci hai să facem o încercare. Îi zici ăluia de jos să ne aducă prânzul la cameră.
- Baby, crezi că n-aş reuşi? Asta e cea mai simplă încercare. Doar că mie nu mi-e foame, ţi-am mai zis. Şi p-ormă aşa de bine stau aici, în pat, că nu vreau să mă mai duc nici până la
Toată după amiaza ne-o petrecem, într-adevăr, în pat, până când ne răzbeşte foamea. Ieşim apoi în oraş, pe o căldură mare şi ne adăpostim la o terasă, unde luăm masa. Partea cea mai apreciată o constituie desertul, alcătuit din fructe şi îngheţată, elementele răcoritoare pe căldura asta toridă. Nu prea e circulaţie pe străzi. Lumea stă la umbră, protejată de aparatele de aer condiţionat şi se fereşte de asfaltul încins. Nici turişti nu prea sunt prin cartier, probabil pentru că majoritatea preferă să traverseze
- O să fie foarte cald când o să ajungem la Ierusalim. Deja mi-e foarte dor de o ploaie.
- Cred că n-o să mai vedem ploi degrabă. Dacă mergem tot spre sud şi vara se manifestă în toată puterea ei nu o să mai vedem ploaie decât la toamnă, poate prin nordul Iranului sau prin ţările alea care se termină toate cu “-stan”.
- Mergem şi prin “-stan”?
- Dap. O să fie destul de interesant pe acolo. Fără civilizaţie, fără resurse.
- Măcar bine că ştiu din timp, să mă pregătesc sufleteşte.
- Ar cam trebui. Poate că acolo o să ni se facă dor de vară şi de căldura asta.
- Cred că o să ne fie destul de greu să trecem prin
- O să vedem cum e. Şoselele sunt bune, din câte ştiu. Nu o să ne abatem pe drumuri secundare. Şi mai ales nu sunt coline, să fie nevoie să urcăm şi să ne obosim. Partea cea mai proastă o să fie tot faptul că nu sunt coline, pentru că o să vezi că ne va enerva să tot mergem drept, pe teren plat, fără să vedem nimic interesant. O să ne deprime chestia asta.
- O să ne fie dor de păduri şi dealuri.
- Dar trecem repede prin
- Dar dacă tot nu putem vedea nimic şi e şi foarte cald, am putea rula noaptea, când e mai răcoare.
- Să ştii că e o idee bună. O să vedem atunci.
După ce luăm masa ne întoarcem la bârlog şi stăm şi noi la umbră, cu aerul condiţionat pe post de unealtă principală. Ne uităm la televizor până seara, aşteptând să înceapă finala Euro 2008.
La ora 21.30, după un scurt concert al lui Enrique Iglesias, echipele îşi fac apariţia pe teren.
- Babe, o să bată Spania, categoric. Nu se poate altfel. Casillas, Fernando Torres… Nu se lasă ei. Nemţii pe cine au? Pe Ballack? Ăla e jucător?
- Au şi ei câţiva destul de buni. Podolski, Klose..
- Da. Bine. Au trebuit să aducă de la polonezi ca să spună că au şi ei echipă.
- Eu zic că deşi spaniolii sunt mai buni, o să bată nemţii. Sunt ca acasă.
- Termină şi nu mai cobi. O să vezi că bate Spania. Fac pariu cu tine pe chestia asta!
- Nu, eu nu fac pariu, că întotdeauna mă câştigi.
Primele 15 minute ale meciului sunt la discreţia nemţilor, care fac legea pe teren. Malina se enervează puţin, dar nu-şi pierde speranţa. Se bucură la câteva intervenţii ale lui Casillas şi îl critică pe Torres că ratează una dintre ocaziile bune. La scurt timp acelaşi Torres trimite mingea în bara porţii lui Lehmann şi meciul se întoarce în favoarea ibericilor. După o jumătate de oră de la începerea meciului Spania reuşeşte să înscrie prin acelaşi Torres, spre bucuria Malinei. Regele Spaniei, aflat şi el în tribună, se bucură la fel de mult.
Repriza a doua se arată şi mai spectaculoasă decât prima, cu încercările nemţilor de a restabili egalitatea şi atacurile fulgerătoare ale ibericilor. Jocul e foarte energic, fazele de poartă se succed ameţitor, iar bătrânul antrenor Aragones trăieşte periculos fiecare secundă a meciului. Atacurile nemţilor rămân însă fără rezultat, astfel că după 90 de minute şi cele câteva de prelungiri Spania devine noua campioană europeană, după un meci cu multe faze interesante, dar cu un singur gol marcat. În timp ce nemţii sunt consolaţi de Michel Platini şi de cancelarul Angela Merchel învingătorii primesc medaliile de aur şi ridică frumoasa cupă a victoriei, în strigătele de bucurie ale suporterilor.
Malina e extrem de mulţumită de ce-au făcut “ai ei”. Satisfacţia i se îndreaptă spre mine şi spre cei de acasă, cu care vorbim la telefon, prin intermediul emisiunii de la Bucureşti. Băieţii ne-au lăsat să ne uităm la meci, ca toată lumea din bazinul mediteranean şi ne-au sunat după miezul nopţii, ştiind sigur că vom fi încă treji la această oră. Le povestim celor de acasă pe unde am mai rulat de joi până azi, ce-am văzut interesant şi cu ce ne-am confruntat, apoi reuşim să adormim târziu, pe la ora 2.00, cu speranţa că mâine o vom putea lua din loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu