- Azi vom avea parte de provocări. Trecem graniţa spre
- Nu cred că vor fi probleme. Abia aştept să văd Palestina şi Ierusalimul! Numai să nu nimerim în zone de conflict.
- Le vom evita, babe.
- O să trecem şi noi Iordanul pe unde au trecut evreii acum câteva mii de ani, atunci când s-au întors din Egipt.
Înaintând spre nord, pe şoseaua 65, ne despărţim de Marea Moartă şi rulăm din nou prin deşert, în compania turmelor de cămile. Relieful stâncos s-a transformat în teren plan, nisipos, cu tufişuri deprimante, prăfuite, părăsite.
Urmând un indicator, ne apropiem de râul Iordan, acolo unde ar trebui să fie locul în care Iisus a fost botezat de către Ioan. Pe drum trebuie să ne oprim la centrul turistic de unde procurăm biletele pentru vizitarea sitului arheologic de la Iordan. De aici trebuie să mergem cu un minibus electric care ne va duce prin toate obiectivele turistice din zonă.
Prima oprire e la Colina lui Ilie. E locul din care profetul Ilie, unul dintre cei mai renumiţi profeţi din Vechiul Testament, s-a ridicat la cer.
- Cum adică s-a ridicat la cer, babe? A murit?
- Tocmai asta e ideea! Zice că n-a murit, ci a fost ridicat la cer într-un car de foc. Despre două persoane din Vechiul Testament se spune că n-au murit, ci au fost ridicate la cer: Ilie şi Enoh. Ilie e şi singurul om care a înviat pe cineva din morţi în Vechiul Testament, adică înainte de venirea lui Iisus. De aceea era foarte respectat şi de aceea atunci când Iisus a venit şi le vorbea oamenilor aceştia spuneau că e Ilie, care a revenit printre evrei.
- O altă legendă greu de crezut. Cum să se ridice la cer?
- De aceea e considerat protectorul aviatorilor.
- E o legendă pe care n-o înghit.
- Uite, aici se află şi ruinele unor biserici bizantine. Începând cu secolul V foarte mulţi creştini veneau aici din lumea întreagă, mă refer la lumea creştină cunoscută, pentru a vedea locul botezului lui Iisus. Era un loc de pelerinaj.
- Şi pentru că era un loc populat, unii s-au gândit să ridice biserici.
- Biserici şi mănăstiri.
Coborâm spre Iordan şi ne oprim la câteva peşteri monahale. Nu sunt nici pe departe atât de impunătoare ca acelea pe care le-am văzut în Turcia, dar simţi un profund respect pentru simplitatea lor. În apropiere se află ruinele unei străvechi piscine în care doritorii puteau să se boteze. O piscină nouă a fost construită mai jos, spre râu, în condiţii foarte bune.
În câteva minute ajungem şi la biserica Sfântul Ioan Botezătorul, un locaş nou, construit aproape de Iordan, placat cu imitaţie de piatră şi având cupole galbene ca aurul. Interiorul bisericii, împodobit cu fresce, îţi conferă o stare de linişte şi pace, alături de vitraliile pe fond albastru. Aici poţi să soliciţi rugăciunile preotului grec-ortodox sua poţi să vii cu propriul preot, opţiune valabilă pentru pelerini.
Vreo 30 de metri despart biserica de celebrul râu care a fost prezent în istoria atâtor popoare antice.
- Baby, suntem la Iordan!
- Hm! Mă aşteptam să văd ceva mai impresionant. E doar un pârâu înnămolit, babe.
- Asta pentru că ambele ţări, atât Israelul cât şi Iordania se folosesc de apele sale pentru irigaţii, iar aici ajunge doar ceea ce vezi.
- Deci să înţeleg că acum 2000 de ani era mult mai mare.
- Aici s-a botezat Iisus. Un eveniment important în viaţa Lui, pentru că la evrei majoratul era la 30 de ani. După vârsta aceasta puteai să participi la adunări, să iei cuvântul, să te implici în viaţa comunităţii. El a marcat momentul prin botezul în râul Iordan, unde îl aştepta Ioan.
- Cred că a fost emoţionant pentru Ioan.
- Ioan era văr cu Iisus. Se născuse doar cu şase luni înaintea Lui. Îşi dedicase viaţa ascezei. Poţi să-l consideri primul călugăr. Dar el nu făcea altceva decât să meargă pe linia profeţilor de dinaintea lui: viaţă aspră, trai în singurătate, atenţie la ceea ce are de transmis Domnul poporului. Oamenii îl respectau, pentru că avea o viaţă de sfânt. Se îmbrăca într-o haină din păr de cămilă, destul de aspră şi mânca miere şi lăcuste aici, în deşert. Dar ceea ce nu ştiau oamenii era că el se pregătea pentru un singur eveniment: întâlnirea cu Iisus, pentru botez.
- A fost un precursor al lui Iisus, nu?
- În termeni religioşi i se spune Înaintemergătorul. Cel care a pregătit calea Domnului. Şi totuşi, el credea că Mesia, cel care vine să salveze lumea din robia diavolului, îl va include şi pe el între supuşi şi că atunci când se va întâmpla momentul va deveni slujitor al Lui. Era pregătit să slujească. De aceea a fost foarte uimit când Iisus a venit şi i-a cerut să fie botezat de el. Era ca şi cum Ioan ar fi fost mai mare. “Cum?? Eu trebuie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine??” La îndemnul lui Iisus a acceptat să Îl boteze, apoi a spus încet, ca pentru sine: “Acum Tu trebuie să creşti, iar eu să mă micşorez”. E unul din cele mai frumoase gesturi de umilinţă din întreaga istorie!
- Deci ştia că Iisus este Mesia.
- Ioan ştia. Şi le-a spus-o şi oamenilor din jur, dar aceştia nu şi-au dat seama despre ce vorbeşte. Doi dintre ucenicii lui Ioan se vor duce însă după Iisus şi vor deveni ucenicii acestuia, viitori apostoli.
- Şi după botezul lui Iisus Ioan a fost prins de rege şi închis la Macherus?
- A mai trecut o perioadă, dar nu mult. Câteva luni. Soarta lui era pecetluită, scopul pentru care se născuse fusese îndeplinit. Iar atunci când a murit Iisus a zis despre el că nici un om nu a fost vreodată mai mare ca Ioan.
- Cred că a avut o personalitate foarte puternică, dacă s-a luat de rege.
- Pentru un om care crede în Dumnezeu, nici un pericol nu poate fi înfricoşător.
- Pentru orice om care crede în ceva nici un pericol nu e prea mare.
- Uite, dincolo, la 5 metri, se află Israelul.
- Păi şi nu putem trece pe undeva?
- Mai la nord. Ce să-i faci? Aşa e pe aici. Duşmănie mare.
Ne întoarcem la centrul pentru turişti, ne recuperăm bicicletele şi pornim spre nord. Şoseaua se termină la un moment dat, pentru că se îndreaptă spre est, spre
Pe la prânz ajungem la vamă. Putem scăpa de dinarii iordanieni la o agenţie a Băncii Iordaniei, apoi trecem pe la vameşi, fără nici o problemă. Ni se urează drum bun şi suntem invitaţi să ne prezentăm colegilor lor israelieni, care par mai duşmănoşi dacă ne luăm după tonul iordanienilor. Pentru ei latura de vest a Iordanului e în continuare teritoriu ocupat.
Peste râul Iordan s-a construit recent un nou pod, numit ca şi cel vechi, Podul Allenby, după un general englez care a creat aici o cale de acces peste Iordan cu 100 de ani în urmă. În câteva sute de metri se află vama israeliană, unde trebuie să prezentăm paşapoartele, fără taxa de intrare în
- Taxa se plăteşte la ieşire, ne luminează vameşul, un tip destul de amabil. Unde mergeţi? întreabă el în engleză.
- Ierusalim, apoi Egipt.
- Aţi făcut bine că aţi primit viza de intrare în
- Am rezolvat aceste probleme la ambasadă, în
- Ok. Vă doresc şedere plăcută în
Plecăm din vamă destul de plăcut impresionaţi de felul în care am fost trataţi. N-am fost opriţi, n-am întâmpinat nici un fel de dificultate.
Dincoace de râu terenul e şi mai galben. Galben şi betonat, parcă am fi pe Lună! În apropierea şoselei se află garduri din sârmă ghimpată care te opresc să treci pe terenurile încă minate, aşa cum o fac şi indicatoarele. Abia aici se simte prezenţa războiului şi abia acum ne dăm seama ce căpcăuni am fost că am trecut pe acel drum de ţară, în urmă cu o oră.
Traversăm şoseaua 90 şi ne îndreptăm tot înainte, spre Ierihon, unde ajungem în câteva minute.
- Vlad, acesta e cel mai vechi oraş din lume, aşa e?
- Vechi de 11000 de ani.
- Pentru o aşezare atât de veche te-ai fi aşteptat să vezi construcţii măreţe, râde Malina.
- Poate ar fi reuşit dacă nu ar fi trecut atâtea popoare pe aici.
- Aici s-au oprit evreii pentru prima dată după ce au trecut Iordanul. Şi au cucerit cetatea după ce zidurile au căzut de la sine, nu?
- Întâi au fost trimişi câţiva în recunoaştere. Poţi să spui că iscoadele lui Josua, care era urmaşul lui Moise la conducerea evreilor, au reprezentat primul serviciu de informaţii din istorie. După care evreii s-au postat în faţa zidurilor şi au înconjurat oraşul de şapte ori, aşa cum le-a spus Josua, timp de şapte zile. În a şaptea zi au sunat din trâmbiţe şi tot poporul a scos strigăte de biruinţă şi zidurile au căzut. Partea interesată e că nimic n-a scăpat de moarte, în afară de o prostituată cu familia ei, care îi ascunsese înainte pe spionii evrei.
- Şi în rest au fost ucişi toţi?
- Inclusiv animalele lor. Iar oraşul a fost incendiat şi părăsit.
- Se pare că şi evreii obişnuiau să se poarte ca toate celelalte popoare antice.
- Pentru ei distrugerea unui alt neam era o poruncă divină. Nu puteai locui cu cei de alt neam, nu te puteai căsători cu ei, nu puteai sta la masă cu ei. Trebuia să existe o detaşare categorică de tot ce e de alt neam. Iar de la Iordan încoace tot pământul Canaanului fusese promis de Dumnezeu evreilor, deci orice popor locuia aici trebuia să plece. În realitate n-a fost chiar aşa, pentru că până la urmă i-au tolerat pe ceilalţi, dar în istoria evreilor există numeroase exemple de pedepse divine aplicate celor care au acceptat legături cu cei de alt neam.
- E frumos Ierihonul. O oază de verdeaţă în marea asta de deşert.
- I se spune uneori şi “Oraşul Palmierilor”.
- Hai să ne oprim undeva pentru prânz şi apoi mergem să vedem vreun obiectiv turistic.
În centrul oraşului dăm peste copacul lui Zaheu, un arbore gros şi bătrân în care vameşul de acum 2000 de ani s-ar fi urcat ca să-L vadă pe Iisus trecând. Urmând indicaţiile turistice ajungem în apropiere de vechile ziduri ale cetăţii, acolo unde găsim şi câteva restaurante.
- Ce comandăm?
- E destul de greu… Aş mânca ceva din bucătăria evreiască, dar nu ştiu ce să aleg.
- Se spune că e destul de sănătoasă. Uite, supă de spanac şi shakshuka.
- Spanac mănânc, dar shakshuka ţi-o las ţie, râde Malina.
- Păi stai, că nici nu ştii ce e.
- Sună a oaie.
- O să vedem. Hai să comandăm.
Shakshuka de care ne-am temut e un amestec de ouă ochiuri cu carne măruntă, sos de roşii, ceapă şi condimente. O găsesc excelentă şi nici Malina nu se dă înapoi, deşi ea alege ceapa şi o pune deoparte.
- Dacă mănânc ceapa asta o să mă doară capul. Cred că a pus aici cât pentru patru persoane!
- Ştia că vii de departe, de la duşman, aşa că s-a gândit că eşti înfometată.
- Adevărul e că n-am mâncat de mult timp.
- Baby, ai văzut câte hârţoage ne-ar fi trebuit la vamă dacă am fi venit cu maşina? Copii, traduceri, etc.
- Cred că la fiecare vamă am fi întâmpinat dificultăţi. Noroc că am venit cu bicicleta, râde Malina ironic.
- Haide, măi… Te-ai săturat? Nu-ţi mai place pe bicicletă?
- Ba da, dar parcă m-am săturat deja de deşert.
- Ha! De-abia acum începe! Ţine-te bine! O să trebuiască să fim foarte răbdători.
- N-am stat niciodată foarte bine cu răbdarea.
După prânz facem o scurtă plimbare prin situl arheologic al zidurilor Ierihonului. E foarte cald, aşa că purtăm pălărie şi ne ferim să stăm mult la soare. În depărtare se vede Muntele Carantaniei, spre care pleacă o linie de telecabină şi spre care ne vom îndrepta şi noi imediat.
- În locul acesta se afla vechea cetate pe care au cucerit-o evreii.
- Mi-ar fi plăcut mai mult de ei dacă-i lăsau în pace pe oamenii ăştia şi plecau mai departe, să-şi înfiinţeze propriile cetăţi.
- Nu permitea politica religioasă, baby. Până la romani nu prea găseai în lume popor care să trăiască alături de cei pe care-i cucerea. Aici poţi vedea caracterul arhaic al războaielor de cucerire arabe din secolul VII, care tot pe motive religioase nu lăsau nimic în urmă.
- Da, dar au ajuns departe, ca şi israeliţii. Arabii au mers până-n Franţa. Israeliţii nu ştiu până unde au mers, dar sunt convinsă că au ştiut să se folosească de politica lor religioasă.
- Păi evreii au cucerit toată Palestina şi în timpul regilor David şi Solomon aveau deja un regat de invidiat, până prin Siria. După aceea au venit la tron tot felul de regi anemici care au pierdut multe teritorii, sfârşind cu războiul babilonian, când au fost duşi în robie şi s-a terminat cu templul din ierusalim şi cu regatul Israel.
- Şi ce-au zis când au văzut că Domnul nu mai e cu ei?
- Era perioada aceea în care mulţi profeţi îi ameninţau pe regii israelieni cu pedepse mari din partea Domnului, în special pe motiv că s-au dedat la legături cu popoarele din jur şi şi-au luat alte zeităţi şi au uitat de Dumnezeul lor. Profeţii nu se dădeau în lături să numească Ierusalimul “curva” popoarelor din jur. Cât despre popor, unul dintre profeţi le transmitea evreilor, de la Domnul, că “boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul îşi cunoaşte ieslea, numai
- Cred că nu prea erau înghiţiţi profeţii ăştia.
- Îţi dai seama! Apostolul Pavel spunea mai târziu că unii dintre ei au murit ucişi cu pietre, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au pribegit prin peşteri şi prin văgăuni şi prin crăpăturile pământului. Ei, de care lumea nu era vrednică!
- Într-adevăr… Se pare că niciodată oamenii care au văzut lucid realitatea nu au fost apreciaţi.
- Cum să fii apreciat când tu, ca rege, erai apostrofat de un cioban de la ţară că eşti un ticălos şi că o să-ţi mănânce câinii oasele la zidul Ierusalimului? Ai fi putut înţelege că ciobanul e mesagerul lui Dumnezeu? Nici atunci când Ilie a demonstrat că e adevăratul profet, inventând o competiţie cu falşii profeţi regali, nici atunci nu a fost luat în seamă.
- Ce-a făcut Ilie?
- I-a invitat pe profeţii respectivi să vină la un concurs, pe o colină, să facă două jertfelnice şi să se închine fiecare la dumnezeul lui. Zeitatea care ar fi aprins jertfelnicul ar fi demonstrat că este adevărata fiinţă divină. Şi s-au rugat profeţii aceia falşi de dimineaţa până după masa, dar nimic. Ilie râdea de ei, le striga: “Cântaţi mai tare că poate nu vă aude. Poate se odihneşte sau poate e plecat undeva sau poate stă de vorbă cu cineva”. Apoi le-a zis să se dea la o parte şi când a început să se roage jertfelnicul său a fost cuprins de foc şi jertfa lui a fost mistuită. Dar nici evenimentul acesta nu i-a putut readuce pe israeliţi la vechea slujire a lui Dumnezeu.
- Deveniseră încăpăţânaţi, dar poate încăpăţânaţi în ignoranţă, în nepăsare faţă de ceea ce aveau deja.
- Întotdeauna am spus că istoria se repetă. Era aceeaşi nepăsare sau stare “călduţă” care există azi în creştinism. Acea idee că dacă crezi corect în Dumnezeul tău eşti rezolvat din punct de vedere spiritual.
În timp ce vorbim ne-am apropiat de baza muntelui Carantaniei. Lăsăm bicicletele la clădirea din parcare şi ne îndreptăm pe jos, pe scări, spre mănăstirea de pe stâncă. E un complex monahal construit pe locul în care se spune că ar fi stat Iisus, timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, fără să mănânce şi fără să bea, fiind ispitit de diavol, după ce s-a botezat în Iordan. Mănăstirea pare o fortăreaţă impunătoare şi inexpugnabilă. N-a fost o idee tocmai bună să urcăm pe jos pe o asemenea căldură, dar acum e prea târziu să ne întoarcem la telecabină.
De sus, din dreptul mănăstirii, avem parte de o panoramă superbă asupra oraşului nou, a sitului vechi şi a regiunii de dincolo de Iordan. Mănăstirea este o ctitorie grec-ortodoxă a ceea ce a fost cândva un aşezământ monahal ridicat în secolul VI. Doar un călugăr, pe post de ghid, mai vieţuieşte aici. Construcţia e magnifică prin felul în care se întrepătrunde cu stânca, formând culoare, chilii şi pereţi despre care e greu să-ţi dai seama dacă sunt făcuţi de om sau de natură. Intrăm şi în peştera în care ar fi stat Iisus în timpul celor 40 de zile şi în care se află azi câteva icoane, candele şi o cruce. Un fior ne pătrunde la gândul că stăm într-un loc în care ar fi putut sta cu adevărat Cel ce s-a răstignit şi a înviat.
- E foarte bine aici, înăuntru, e răcoare şi simţi că-ţi recapeţi puterile după zăpuşeala de afară.
- Oare ce-o fi simţind un călugăr stând singur aici, în locul în care Iisus a fost ispitit de diavolul, la fel de singur ca el?
- E cutremurător…
Alături de noi alţi turişti fotografiază şi îşi dau cu părerea despre ceea ce s-a întâmplat aici. Aflăm că mai sus, pe vârful muntelui, se află ruinele unei fortăreţe care s-a vrut a fi un nou locaş ortodox dar care nu a mai fost terminat niciodată.
Pe la ora 16.00 ne întoarcem la baza muntelui şi pornim spre celebrul drum dintre Ierihon şi Ierusalim. După o oră şi ceva ajungem în sfârşit la mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, una dintre cele mai frumoase din
- Incredibil unde a putut fi construită! exclamă Malina, văzând locaşul de departe.
Într-adevăr, ansamblul monahal se află ascuns sub o stâncă, în Wadi Qelt, pe valea îngustă şi adâncă a pârâului Horat ce apare la viaţă doar iarna şi primăvara devreme. Pereţii abrupţi şi înalţi ai stâncii ascund mănăstirea de privirile trecătorilor până în clipa în care ajungi foarte aproape de acest loc.
- Baby, pentru noi, românii, locul acesta are o însemnătate aparte.
- Avem pe cineva aici?
- Da.
- Vom putea vorbi cu el?
- Depinde.
- De când e aici?
- De prin 1936.
- Păi acum suntem în 2008. Înseamnă că e foarte bătrân.
- A murit în 1960.
- Păi… şi atunci cum îl avem? E înmormântat aici?
- Hai să-ţi spun tot, că te-am ţinut destul de jar. În 1936 călugărul Ioan Iacob de la Mănăstirea Neamţ a venit în pelerinaj în
- Deci am avut şi noi călugări care au stat în peşterile din stâncă!
- Da. După o vreme s-a mutat aici, locuind într-o peşteră din munte şi coborând în mănăstire doar duminica, pentru a se împărtăşi. Avea şi un ucenic, tot român. A murit în 1960 şi a fost lăsat în peştera sa, dar în 1980 i-au descoperit trupul neputrezit, exact aşa cum fusese când murise. Mai mult, trupul mirosea frumos, a mir, motive pentru care s-a şi constatat sfinţenia lui şi a fost aşezat într-un nou sicriu şi adus în biserica mănăstirii, alături de moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. E cel mai recent sfânt român, considerat aşa nu numai de noi, ci de întregul creştinism răsăritean.
- Ce fain! Şi o să-i vedem sicriul?
- Sper că da. Din câte am văzut în unele fotografii, e aşezat acum într-un sicriu din sticlă.
Ajungem la mănăstire şi intrăm în incintă. Descoperim mormântul unuia dintre călugării români de aici, Ioanichie Pîrîială, care a fost ucenicul lui Ioan Iacob, apoi intrăm în biserica mare şi în paraclis. În acesta din urmă descoperim moaştele sfinţilor Gheorghe Hozevitul şi Ioan Iacob în faţa cărora sunt deja câţiva pelerini, unii chiar din România. Se pare că sfântul nostru are mare trecere printre pelerinii străini, pentru că în cele câteva minute cât zăbovim aici vin alţi şi alţi credincioşi care îngenunchează cu smerenie şi credinţă, cerând ajutorul sfântului.
Malina e uimită de imaginea din paraclis, de sicriul sfântului Ioan, de trupul lui slab dar întreg, îmbrăcat în rasa monahală şi având patrafirul întins până la picioare, de încălţămintea rudimentară şi uzată şi de poziţia firească, lipsită de pretenţii, a trupului aşezat în sicriul din sticlă.
După ce ieşim din paraclis vizităm mica peşteră a Sfântului Ilie, un loc în care se spune că ar fi stat ascuns timp de trei ani proorocul Ilie, timp în care a fost urmărit de oamenii regelui Ahab pentru că profeţise marea secetă ca pedeapsă pentru îndepărtarea de Domnul.
- Se spune că în toţi aceşti trei ani Ilie a fost hrănit de corbi şi a băut apă din pârâu.
- Scrie asta în Biblie?
- Da, în Vechiul Testament. Ilie a avut mari probleme cu regele Ahab, care nu-l suporta. De asemenea, cu
- Am văzut aici, în apropiere, un memorial al martirilor din anul 614.
- Da, în acea perioadă aici, în valea Horat şi în pustiul Hozeva, existau mii de călugări. Dar în 614, la invazia perşilor, au fost ucişi cu toţii şi aruncaţi într-o cisternă folosită pentru captarea apei de ploaie. Au murit atunci aproximativ 3000 de călugări. Mănăstirea de la Hozeva era un adevărat centru monahal în acea perioadă.
- Şi am mai văzut ceva legat de Sfânta Ana, care a fost mama Fecioarei Maria.
- Da… Bine… asta e mai mult o legendă. Se spune că aici s-ar fi retras sfânta Ana pentru a-i cere lui Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Deja e prea mult pentru acest loc, pentru că se ştie că localitatea de baştină a Mariei era în nordul Palestinei, aproape de Liban, la Nazaret. Nu văd ce ar fi căutat Ana prin aceste locuri.
- Ai văzut că unele peşteri din stâncă mai au încă scări? Oare în ele locuiesc în continuare călugări singuratici?
- Bineînţeles. Se numesc anahoreţi, pustnici sau eremiţi. Trăiesc retraşi, nu primesc vizitatori, se roagă într-una, dorm puţin şi primesc mâncare cu ajutorul unui coş împletit. Coboară eventual duminica, pentru a asista la Sfânta Liturghie şi a se împărtăşi, apoi urcă din nou în chilie.
- E incredibil! În secolul XXI mai există astfel de oameni care practică un stil de viaţă religioasă de prin secolul IV sau V!
- Oameni care trăiesc numai în relaţia cu Dumnezeu.
- Incredibil!
Plecăm de la Mănăstirea Hozeva în jurul orei 18.30. Se apropie apusul şi vreau să ieşim din aceste canioane, undeva unde să putem aşeza cortul. Credeam că vom parcurge mai mulţi kilometri pe ziua de azi, dar obiectivele turistice ne-au împiedicat.
- Baby, ce părere ai de aceste dealuri?
- Dealurile ca dealurile, dar văile sunt de-a dreptul înfricoşătoare, atât de seci şi singuratice, lipsite de orice urmă de viaţă!
- Vrei să-ţi spun ceva? Iisus a ales acest relief pentru a povesti una dintre cele mai frumoase parabole ale sale. Parabola sau pilda samarineanului milostiv.
- Despre ce era vorba?
- Un tip călătorea de la Ierusalim la Ierihon. Adică pe acest drum. La un moment dat a fost întâmpinat de tâlhari, care l-au bătut şi l-au jefuit, lăsându-l aproape fără suflare.
- Şi din întâmplare a trecut pe lângă el un preot, da, ştiu, îmi amintesc povestea.
- Problema e mai complexă. Preotul, apoi levitul, adică tot un slujitor la templu, au trecut pe lângă el fără să-i acorde atenţie conaţionalului rănit. Apoi a venit un trecător din
- Stai să mă gândesc. Lasă-mă pe mine: samarineanul era Iisus care a venit să-l vindece pe om şi să-l mântuiască.
- Da, ai ghicit. Dar mai există alte câteva înţelesuri, un pic mai adânci.
- Să aud!
- Omul căzut în mâinile tâlharilor îl simboliza pe omul căzut în patimi şi blestem, îndepărtat de Dumnezeu. Omul pe care nici preotul, nici levitul nu l-au ajutat. Adică omul pe care legea veche, legea lui Moise, Legea Vechiului Testament nu-l putea ajuta să se mântuiască. Era nevoie să vină samarineanul milostiv. Pentru evrei locuitorii Samariei erau consideraţi unii dintre cei mai spurcaţi, pentru că erau un fel de evrei amestecaţi cu alte popoare din jur. De aceea evreul nu stătea în aceeaşi casă cu samarineanul, nici nu mânca alături de el. Şi de aceea Iisus s-a identificat cu un samarinean, pentru că evreii nu-I vor recunoaşte calitatea de Mântuitor, preferând să-l condamne la moarte.
- Ştii cu ce am rămas eu după pilda aceasta?
- Cu?
- Cu teama că prin aceste râpe se găsesc tâlhari.
- Nu cred că se mai pune problema asta după 2000 de ani, dar totuşi, parcă aş vrea să ajung din nou în locuri civilizate. Nu de alta dar cu siguranţă ne vom confrunta cu altfel de tâlhari: şacali, câini sau poate chiar scorpioni.
- Nu-mi place ideea. Hai să pedalăm!
Trecem pe lângă localitatea Mitzpe, moment în care intrăm şi pe şoseaua 1, principalul drum care duce de la Ierusalim la Marea Moartă. O luăm spre sud, lăsând deocamdată Ierusalimul pentru a mai vizita şi alte obiective din acest deşert şi trecem pe lângă punctul care ne indică nivelul 0, adică nivelul apei oceanului. De aici în jos suntem din nou sub acest nivel, rulând spre latura israeliană a Mării Moarte. Rând pe rând se perindă pe marginea şoselei gospodării sărace ale arabilor palestinieni, în cadrul cărora cămilele, oile şi caprele joacă un rol important.
Odată cu apusul soarelui intersectăm şoseaua care urcă spre nord, către Ierihon şi trecem dincolo de ea, pe lângă o livadă de palmieri, ajungând în sfârşit pe ţărmul mării. Nu speram să revedem apele răcoritoare şi sărate, dar iată-ne destul de norocoşi pe ziua de azi!
După o baie bună şi o cină nemaipomenită la o terasă din apropierea ţărmului savurăm lăsarea serii cu portocale şi curmale care ne vor readuce energia şi ne vor pregăti pentru o nouă zi de pedalat.
- Babe? A fost foarte frumos azi.
- Ţi-a plăcut? Ce ţi-a plăcut mai mult?
- Mi-a plăcut cum se vedea de la mănăstirea aceea de pe Muntele Carantaniei şi mi-a plăcut la Hozeva.
- Nu credeam că o să te impresioneze.
- Ba daaa… A fost foarte frumos!
- Te-a obosit drumul?
- Un pic.
- Şi asta înseamnă că eşti obosită?
- Ei, pentru o întrebare venită pe un asemenea ton, nu! spune ea râzând.
- Şi ţi-e dor de mine?
- Bineînţeles, babe. Întotdeauna.
- Dar acum ţi-e mai dor decât de obicei?
- Acum sunt la un pas să te mănânc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu